O zi banala

Ieri a fost o zi banala, cam ca toate zilele pe care le pierzi stand in cartier.

Zona in care petrec majoritatea timpul este una tipica pentru cartierele ferite de strada principala de cateva  blocuri in care copiii au reusit sa se adapteze perfect in lipsa unui teren de joaca.

Zona improvizata este parcarea situata intre curtea unei biserici si cateva blocuri. De obicei, dupa-amiaza, apar persoane de mai multe varste, fie deranjate de mingea care declanseaza pentru a treia oara alarma unei masini, fie iesite cu odraslele lor la aer curat. Un grup de baieti joaca fotbal cu o minge jerpelita, victima a asfaltului necrutator, in timp ce un alt grup de baieti, cam de aceeasi varsta planuiesc sa asedieze un cires pentru a se infrupta. Trei mame se uita cu duiosie cum copiii lor se cocoteaza pe o masina abandonata si vandalizata de-a lungul vremii, in timp ce cativa trecatori le atrag atentia. Din boscheti mai iese o pisica vagaboanda fugarita de un catel mai vagabond ca ea, un aurolac mai cauta alimente prin ghena de gunoi, ignorand sobolanii care isi fac veacul pe acolo, mai trec cateva fete alaturi de comentariile legate de fizicul lor si pe fundal incepe sa se auda o manea pusa de un grasun care petrece dupa-amiaza impreuna cu familia si prietenii pe balcon.

Jocul de fotbal se opreste, gasca scoate monezi de 50 de bani si bancnote de 1 leu si se pregatesc pentru o cheta pentru a cumpara fie o bere, fie niste “samanta”, cum le-o fi pofta. Se aprind tigari, se mai trag cateva suturi la poarta, se mai dau tricouri jos alaturi de expresii gen: “Sa moara mama, ce am transpirat” sau “Da’ si mie o tigara”. Terenul este luat in primire de catre copiii, care pana acum, fie au stat cocotati pe masini urmariti de mamele lor, fie de ciresarii alungati de catre locatarii nemultumiti. Mingea este batuta din nou la portile improvizate din garduri si berea este adusa in peisaj.

Minutele trec la fel de repede precum cojile de “samanta” cazute pe jos, prelucrate de dintii baietilor iar alarmele masinilor mai pornesc de cateva ori in timp ce proprietarii injura nemultumiti de la geam. Un copil cade si incepe sa planga, impedicat de o groapa neastupata de cateva luni bune, in timp ce ma-sa realizeaza ca “pana se va insura, ii va trece”. Nori negri acopera cerul si prezenta lor nefasta este remarcata de fiecare. Gasca de baieti se refugiaza la o scara, impreuna cu sticla de bere, mamele isi iau ramas bun una de la alta si pleaca acasa, pisicile se ascund prin gaurile care duc spre beciurile blocurilor, unele femei se grabesc sa “culeaga” hainele puse la uscat pe franghie, dar si murdarite de minge, si batranii rasufla usurati ca partida de fotbal s-a incheiat din cauza conditiilor prielnice. Este de-abia 6 si ploaia nu va dura mai mult de jumatate de ora, dupa care cartierul va reveni la normal, cu aceleasi animale vagaboande in cautare de hrana, cu aceiasi aurolaci care au acelasi tel ca animalele, cu aceiasi  vecini deranjati de partida de fotbal si cu aceeasi sticla de bere uitata pe covorul negru de seminte.

PS.  Dupa cum se observa, am terminat de facut si avatarul si headerul. In timp ce avatarul a fost facut de mine, headerul a fost facut de un prieten. Cel putin mie mi-a placut cum a iesit…

Etichete cartier, umor, viata